graphics in the sky

(ilustratie:Lehel Kovac)


there were graphics in the sky.
mumbling birds blowing up children's floating,red balloons with their wicked peaks.
And children were raising hands and preaching about wintertime.
They were smashing rocks with their bare feet,ingratiating themselves with nature; and wet smiles fled across their faces.
And the sky was starting to show contrition. Children's dancing circles moved into higher gear,draping green fields with their glee and with their grumbling.
None of them was welching,none of them was thinking about fanning out; clouds were overlaping and that day looked quite bleak.
Eventually,after all that goading,the sky said 'yes'.
And then,snow started to fall down,turning fields into white pillows.
Children greeted snow with a salvo.

cand e liniste

(ilustratie:Marcela Cardenas)


Autoizolarea mi se asterne pe epiderma precum o emulsie,ce imi converteste eul intr'o perna de catifea de un albastru obscur.
Propria introspectie vibreaza,valurita,imprumutand diverse unde.
Autoizolarea reprezinta o felie de solitudine,fara de care nu stiu cum reusesc alte persoane sa ralieze contingentului.

Nu gasesc o cale mai buna,in vederea indeplinirii demersului de cunoastere si intelegere a individualitatilor inconjuratoare, decat parcurgerea cunoasterii proprii si reluarea acesteia in mod recurent.
Schimbarile proprii trebuie admise,asumate si,ulterior, analizate statistic. Trebuie configurate un soi de grafice spre determinarea unui ritm si depistarea momentelor de evolutie/involutie.
Suna digital,fiindca suntem digitali si ne digitalizam perpetuu.

Autoizolarea feliata reprezinta o gura de oxigen dintr'un bazin cu apa,ce ii revine la anumite intervale lungi unui amfibian ce petrece mai mult timp pe uscat decat si'ar dori.

In plina solitudine,beletristica'i un san gigant,ce'mi alapteaza mintea.

Este vorba despre pieptanarea gandurilor si impletirea lor intr'un spic,a carui forma sa ramana netulburata pe parcursul saptamanii ce urmeaza.

in familie

cred ca "familia" e patul lui procust.
cred ca membrii unei familii nu impart afinitati; in cele mai fericite dintre cazuri,isi imprumuta afinitati,din cauza coabitarii,iar in celelalte cazuri nici macar atat.
cred ca familia e o institutie.
institutiile,sunt,cred eu,coercitive.

pentru mine,"familia" arata ca o tanti amabila,ale carei brate lungi sunt atotimbratisatoare. si termice. si mai cred ca aceste brate dispun de forte motorii nebanuite,si ca nu obosesc sa te legene niciodata. si mai cred ca, daca balamalele bratelor se slabesc sau scartaie,membrii unei familii trebuie,pe rand, sa mearga la chiosc ca sa cumpere vaselina.


nu cred ca familia e o caruta,si nici ca mamuca si tatucu sunt cai balani meniti sa faciliteze indeplinirea functiei de locomotie.
nefiind cai balani,nu cred nici ca ar trebui sa poarte accesorii menite viziunii unidirectionale.
nu cred ca membrii unei familii exercita apartenenta reciproca. nu cred in posesori si nici in persoane posedate.
nu cred nici ca mamuca este legata cu vreun capastru de tatucu.
nu cred ca,in familie,daca un membru plange,acest flagel trebuie sa se propage.
cred ca e bine,concomitent,ca un alt membru sa rada,rasul e cel care trebuie sa se propage mai departe.

si mai cred ca universurile fiecaruia trebuie bine delimitate si ca trebuie sa aiba o integritate la care sa nu se atenteze in functie de preferintele altui membru,ce detine un univers distinct.
universurile nu trebuie sa interfereze,decat in cazul in care,in urma interferentei, survine energie pozitiva.
in familie nu trebuie interzis nimic. trebuie doar detestate minciuna si isteria.
mai cred ca,in conditiile in care elementele esentiale mentionate mai sus lipsesc cu desavarsire,familia este un element dispensabil.

cred ca familia ar trebui sa fie un castron de portelan in care sa se amestece cu mixerul intuitia si acordul tacit,ca si cum ar fi praf de frisca si respectiv lapte.